Responsabilitatea aruncata pe umerii copilului

Nu cred ca este bine sa i se acorde prea multa incredere unui copil. Daca este cat de cat responsabil va incepe sa isi asume sarcini pe care s-ar putea sa nu le duca la bun sfarsit. Se va forma oarecum gresit. Va avea impresia ca deciziile pe care le ia sunt bune, ca ii poate influenta pe cei din jur.  Ina a fost crescuta intr-un astfel de climat.  I s-a spus ‘Esti cea mare” si ca atare ii revenau toate obligatiile dar si multe drepturi. Cel mic trebuia sa asculte de cea mare.

Probabil ca Ina fost o sora rea pentru ca a tinut totul sub control pana la un moment dat.

Este evident cum plecarea la facultate a dus si la despartirea drumurilor fratilor. De fapt, drumul a fost acelasi dar nu au mai gasit calea de intelegere.  

De ce fratele mai mare a avut o puternica influenta? Oare atitudinea parintilor, a celor din jur au dezvoltat o personalitate puternic in detrimentul alteia. Oare chiar sa nu fi existat nici o putere de decizie personala? Ce este invidia? Parerea de rau ca cineva are ceea ce nu ai tu? Oare asa sa fie o definitie mai puerila?

Ina si-a dorit ca si fratele sa aibe tot ce avea ea. Si-a dorit sa dovedeasca  cat de capabili sunt si ca pot rasturna muntii impreuna.

Nu aveau posibilitati materiale si credeau ca in acea lume puteau invinge cinstit daca luptau. Care era lupta lor atunci: absolvirea scolilor.

Este normal ca scoala elementara au facut-o in acelasi loc. Daca au avut profesori comuni au avut grija ca de fiecare data sa comenteze ca fata era mai buna. Neamurile faceau la fel, tatal spunea asa… La bloc Ina era recunoscuta ca o sefa intre copii.

Cat a fost in generala a reusit sa se afirme ca o fata descurcareata. Era trimisa in timpul orelor de dirigentie sa rezolve anumite probleme ale clasei sau ale dirigintei. Mergea la cumparaturi, mergea in centrul orasului si de fiecare data ducea la bun sfarsit orice sarcina incredintata. Cu colegii aveam relatii doar in clasa dar ii placea sa cred ca se intelege bine.

Vara  Ina participa la practica obligatorie. A fost in agricultura si nu ii era rusine. Intotdeauna se inversuna sa faca  norma. Culegea  fasole, gogosari sau porumb. Era obosita  dar ii placea. Si nu se vaieta ca celelalte fete.

Erau si practici mai “dragute”. Pregatirile pentru defilarea din 23 August. Cei mai multi fugeau de asta. Pentru unii se stia ca este ceva fals. Se fofilau. Era un teatru care se organiza in fiecare an. Pentru Ina, ca si copil,  era important. Simtea acel moment. Nu i se parea fals, obligatoriu, impus. Nu ii intelegea pe cei ce se fofilau.

Niciodata nu i s-a explicat ca toate aceste evenimente erau puse duminica pentru a-i impiedica pe oameni sa ajunga la Biserica. A fost invatata sa spun Ingerasul si o mica rugaciune pentru parinti. Se ruga in fiecare seara cu multa ardoare mai ales daca urma sa se intample ceva deosebit a doua zi. Se ruga intotdeauna pentru sanatatea parintilor, a fratelui, a bunicilor.  Il simtea pe Dumnezeu aproape si stia ca o ajuta si ca un Inger pazitor este intotdeauna langa ea.

Era copil si avea problemele ei. Unele i se pareau foarte grave.

Cand a ajuns la vreo 12 ani mama a avut o interventie chirurgicala foarte grava. Nimeni nu se obosea sa explice copiilor foarte multe amanunte. Dar li s-a spus ca ar fi putut sa o piarda. Cand era mama in spital tatal si copiii se gospodareau singuri. Tatal a avut grija sa nu simta lipsa de nimic.

Din acea vreme Ina a inceput sa simta si mai mult responsabilitatea pe umerii ei. A dobandit mai multa incredere in ea, a devenit mai puternica, mai sigura pe sine. Cocheta cu bucataria,  ajuta  si mai mult in casa. In vacante, mai ales, ii placea sa fac mamei surprize. Sa nu mai gaseasca hainele muiate din vana. Facea mancare,dulciuri.

Dupa razboi oamenii erau incurajati sa faca mai multi copii. Erau incurajati sau ei singuri veneau, nu as putea sa spun cu exactitate. Stiu doar ca taranii munceau pamantul, se ingrijeau de ce aveau si de cele mai multe ori aveau familii numeroase. Femeile atunci pareau mai rezistente. Aveau copii unul dupa altul. Nu aveau timp sa se odihneasca si mergeau la camp cu sugarii, cu cei mai marisori. Intr-o gospodarie fiecare avea sarcinile bine stabilite.  De regula pe fratele mai mare cadea totul. Este greu sa fii frate mai mare. Uneori te formezi cu impresia ca tu le stii pe toate si ca mereu ai dreptate. Te formezi ca un luptator si in general reusesti in viata. Alteori poti sa dodandesti anumite complexe. In general fratii mai mari sunt mai intelepti. Sunt nevoiti sa se maturizeze mai repede, duc in spate mai multe responsabilitati, vad lumea altfel. Nu stiu daca exista studii statistice in legatura cu acest fapt.

Fratii mai mici se formeaza in altfel. Unii sufera ca nu au afectiunea pe care si-ar dori-o.

Chiar daca exista aceasta afectiune nu sunt capabili sa o recunoasca. Ei nu au avut sansa sa fie singuri la parinti, sa simta indreptata atentiaasupra lor  in exclusivitate.

Cu cat sunt mai multi cu atat mai mici sunt sansele de a le fi satisfacute aceste nevoi. Raman in grija fratilor mai mari si se formeaza oarecum trunchiat. Este o autoritate pe care nu o recunosc in intregime, un exemplu pe care insa vor sa il urmeze,  sa il depaseasca. Nu odata fratele mai mare a fost cel sacrificat. Trebuia sa ramana sa aiba grija de casa, de avere, de parinti, de fratii mai mici. Cei mici erau tinuti la scoli.

In functie de copilaria pe care au avut-o oamenii maturi de mai tarziu sunt influentati in numarul copiilor pe care ii au. Cei mari care au suferit de pe urma fratilor mai mici nu isi doresc sa aiba multi copii. Dupa perioada familiilor cu 7-12 copii incet-incet s-au format familiile cu 1 maxim 2 copii.