Desprindere

A venit si pentru mine timpul sa imi pun problema ca trebuie sa ii dau drumul copilului. Este deja adult, peste un an termina liceul si se discuta plecarea la facultate. Initial era vorba ca o va face in acelasi oras unde a facut liceul. Naveta zilnica de 30 de km, scoala-casa. Pentru mine ca mama este ideal. Daca as putea i-as tine mereu pe toti patru langa mine. Le pregatesc mese, pachete de scoala, ii dadacesc, controlez. Ce bine de mine! Dar pentru ei nu este chiar asa. Este momentul desprinderii. Adica mai am un pic, un an. 

Va trece foarte repede insatrebuie sa ma obisnuiesc cu ideea. Si eu am facut la fel.

Am ales o facultate la 600 km de casa. Nu m-am gandit prea mult la ce simteau parintii mei. Stiam doar ca trebuie sa urmez acel drum pentru viitorul meu.

Am plecat si, cand am terminat-o, m-am intors in casa sotului. Asta este viata.
Noroc ca am gradina si pot fi fericita in ea. Ieri seara, in timp ce supravegheam focul aprins cu resturile vegetale, admiram o mierla. Statea singura in varful nucului si isi chema perechea. Daca nu as fi vazut-o as fi crezut ca sunt cel putin 3 pasari, asa trecea de pe un ton pe altul. Parca vorbea, parca canta sau se certa cu cineva.