16 ani

16 ani. Trec a doua oara prin problemele acestei varste in calitate de parinte. Parca prima data a fost mai usor sau copilul mai ascultator.
De data aceasta pare mai greu sa il fac sa inteleaga ca lumea nu este chiar asa cum am vrea noi, ca pericolele sunt multe si calea cea mai inteleapta de a nu avea probleme este de a le evita.
Si cum le poti evita altfel decat a le anticipa, ca sunt sau nu, si a te comporta in consecinta.
Stia ca saptamana in curs va fi dedicata unor programe artistice in scoala. De regula mi se spune ca diriginta ii obliga sa ramana pana la sfarsit. Asa a fost la balul bobocilor, la zilele scolii, la serbarea de Craciun. Acum a uitat sa ma anunte dimineata la 6 cand ne-am despartit. Sau de teama ca o voi convinge sa vina mai repede a vrut sa uite. Si a stat pana la sfarsit. A ajuns acasa seara la 9. Nu as fi vrut sa ma cert atunci. Stiu cat de greu adoarme, cat de important este somnul pentru ea. Trezitul de dimineata, naveta de o ora. Dar ceva, un mic dracusor, m-a impins sa fac mutre. Iar copilul, care ma cunoaste foarte bine, sa se simta. Sa stie ca a gresit, vinovat dar cu dorinta de a fi absolvit.
Oricum , in urma discutiei tot eu am castigat. Am obtinut promisiunea ca nu se va mai repeta, ca altadata va avea puterea sa plece la momentul in care obligativitatea a expirat. Sa nu ramana si la extra. Unii parinti nu ar fi de acord cu mine. Ar spune, lasa ca e tanar, trebuie sa isi traiasca viata.
Dar tanarul de azi are nevoie de controlul parintilor, de sfaturile lor. Chiar daca uneori i se pare ca face un sacrificiu. Ca ceilalti colegi se bucura de mai multe libertati.